Centrul de presă

Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Gambia, Mamadou Tangara

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
13.02.2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 13 februarie 2020, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe, cooperării internaționale și gambienilor din străinătate al Republicii Gambia, Mamadou Tangara, în marja Reuniunii Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, care se desfășoară la București, în contextul exercitării Președinției române a Comunității Democrațiilor (2019-2021).

În cadrul discuției dintre cei doi înalți oficiali au fost trecute în revistă principalele aspecte ale relației bilaterale, cei doi miniștri agreând să continue dialogul pe temele de interes în perioada următoare, inclusiv în vederea impulsionării agendei sectoriale de cooperare - în domenii precum transporturile, agricultura, telemedicina și asistența în situații de urgență și dezastre naturale.

Ministrul Bogdan Aurescu a punctat, de asemenea, oportunitățile de pregătire universitară şi profesională oferite de România și a încurajat posibilitatea ca tinerii gambieni să studieze în țara noastră. Totodată, a evidențiat deschiderea României de a împărtăși bune practici și experiența acumulată în procesul de tranziţie la democrație și statul de drept, inclusiv în ceea ce privește procesele electorale.

Șeful diplomației române a adresat, cu acest prilej, ministrului gambian invitația de a participa la reuniunea ministerială a Comunității Democrațiilor, care va avea loc la București, în perioada 25-26 iunie 2020.

Ministrul de externe gambian a mulțumit României pentru invitația adresată și pentru susținerea constantă a țării noastre în ceea ce privește democratizarea și întărirea instituțiilor statului. Totodată, a transmis aprecierea sa pentru sprijinul oferit Gambiei de către România în cadrul Comisiei pentru Consolidare a Păcii a ONU, țara noastră deținând președinția acestui for în 2018, respectiv vicepreședinția în 2019. Ministrul Bogdan Aurescu a încurajat Gambia, în acest context, să împărtășească la nivel regional și internațional experiența pozitiva acumulată.

Gambia participă la cel de-al 31-lea Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor desfășurat la București în calitate de invitat special, în contextul progreselor obținute de acest stat pe linia tranziției democratice și a interesului de a deveni stat membru al Comunității Democrațiilor.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice